Un articol pe zi, motivația și nehotărârea

Spread the love

În ultimul timp m-am tot gândit la o mulțime de lucruri mai ”neobișnuite” pentru mine. Încercam să mă concentrez la diverse iar la un moment dat pierdem firul gândurilor și mă trezeam contemplând vreun perete. E ceva normal, aș spune, încercând să nu aduc totuși în discuție vârsta fiindcă nu am rezonat niciodată cu ideea asta.

Puțin mai devreme l-am sunat pe Ariel, i-am povestit lucruri, mi-a zis și el chestii și m-a ajutat să-mi dau seama că principala problemă e chiar nehotărârea.

Mi se pare că știu exact ceea ce vreau să fac dar în același timp nu știu. Ideile se schimbă mult prea repede și vreau să scap de asta.

Vreau să-mi intru într-un ritm, pentru a nu știu câta oară. Nu program bine stabilit, că de ăla n-o să mă pot ține vreodată fiindcă nu vreau și nu-mi place, dar din momentul ăsta voi avea măcar o idee despre ce aș vrea să fac de fapt.

Unul dintre lucruri e scrisul pe blog. Vreau să scriu zilnic. Știu că voi sta pe gânduri până să public un articol, gândindu-mă dacă i-ar păsa cuiva de asta, dar până la urmă asta e ideea de blog personal, iar dacă ajungi ca subiectele de genul ăsta să și prindă, atunci e și mai bine.

Să vedem ce iese

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *